marți, 2 mai 2017

Video:Doctor Rusalina Mincu si povestea ei americana

Practica medicină de aproape 20 de ani, aici în Chicago. În România a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. Odată ajunsă, în Statele Unite, a luat examenele necesare de medicina pentru a-si putea începe rezidența(respectiv stagiul). După trei ani de rezidență  a  luat examenul de bord în medicină internă iar din 2015, examenul de bord în obezitate.
Este de loc din București și a venit în Statele Unite la scurt timp după ce a terminat facultatea, la aproape un an, după Revoluție, când si-a dat seama că lucrurile în țară nu se pot schimba dacă nu sunt oameni care să fi invatat "pe viu" cum e democrația occidentală.
 Doamna doctor, Rusalina Mincu, ne impartaseste in interviul ce urmeaza, despre cum este sa fi medic roman in Statele Unite.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Vă mulțumesc pentru acest interviu de pe meleagurile îndepărtate ale "tarilor calde"(Africa de Sud).M-am bucurat nespus de mult să o revăd și să o aud pe prietena mea din liceu și facultate după un amar de ani! Este emoționant sa realizezi că deși anii au trecut peste chipurile noastre vocea și sentimentele nu s-au schimbat. Vă doresc numai bine. DR Anca Pirjol